Home » Știință » Muzica lui Mozart ar putea reduce efectele epilepsiei

Muzica lui Mozart ar putea reduce efectele epilepsiei

Muzica lui Mozart ar putea reduce efectele epilepsiei
Credit foto: Profimedia
Publicat: 30.05.2021

Un grup de savanţi cehi a studiat impactul muzicii clasice asupra pacienţilor diagnosticaţi cu epilepsie. Operele lui Mozart s-au dovedit mai eficace decât cele ale lui Haydn, arată un studiu publicat de European Journal of Neurology.

Oamenii de ştiinţă de la Institutul CEITEC din Cehia, alături de doctori, au testat validitatea „Efectului Mozart” pe 18 pacienţi cu epilepsie care au ascultat Sonata pentru două piane în D major, K. 488, scrie udiscovermusic.com.

„Putem confirma că Sonata lui Mozart reduce efectele descărcărilor epileptice măsurate direct în creier. Studiul a fost făcut pe pacienţi cu electorzi implantaţi în creier, care urmau să fie supuşi unor neurochirurgii. Electorzii erau acolo pentru a localiza locul care urma să fie îndepărtat chirurgical.”, a spus coordonatorul studiului, profesorul Ivan Rektor.

Oamenii de ştiinţă au vrut să descopere dacă această piesă specifică a lui Mozart este mai benefică decât altele pentru pacienţii cu epilepsie, motiv pentru care au comparat-o cu efectele produse de Simfonia nr. 94 a lui Haydn.

„Am ales Simfonia lui Haydn pentru că a fost compusă în aceeaşi eră şi are, în mare parte, acelaşi stil ca cea a lui Mozart. Niciunul dintre pacienţii noştri nu a avut pregătire muzicală, aşa că nu prea le păsa dacă ascultau Mozart sau Haydn”, au notat cercetătorii.

Efectele vindecătoare ale muzicii depind de proprietăţile acustice

Studiul a confirmat că efectele vindecătoare ale muzicii depind de proprietăţile sale acustice, inclusiv ritmul, melodicitate, tempoul, armonia.

Cercetătorii au fost surprinşi să descopere că muzica afectează creierul femeilor diferit de cel al bărbaţilor.

„Este ceva la care nu ne aşteptam deloc. Am descoperit că opera lui Mozart reduce activitatea epileptică atât la femei, cât şi la bărbaţi, în timp ce compoziţia lui Haydn reduce activitatea epileptică doar la femei. La bărbaţi, activitatea epileptică a crescut”, mai notează aceştia.

Un studiu care a urmat acestuia şi care a folosit Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM) a confirmat că anumite părţi ale creierului au fost afectate diferit în cazul femeilor şi bărbaţilor.

Epilepsia este o boală cronică a creierului care afectează aproximativ 65 de milioane de oameni în întreaga lume, potrivit Mediafax. Boala se manifestă prin convulsii recurente, episoade scurte de mişcare involuntară ce pot implica o parte a corpului sau întregul corp, uneori fiind însoţite de pierderea cunoştinţei şi a controlului funcţiilor intestinului gros şi ale vezicii urinare.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?